DEEE inseamna deseuri de echipamente electrice si electronice. Exemple de DEEE: frigidere, masini de spalat, televizoare, computere, radiouri, roboti de bucatarie, jucarii care au mecanism actionat electric, etc.
Deseurile de baterii si acumulatori, pe scurt DBA, sunt o alta categorie importanta de deseuri, deoarece acestea contamineaza solul, apa si aerul prin continutul lor.
Stiati ca atunci cand cumparam un echipament nou putem preda la magazinul respectiv echivalentul vechi?
La furnizarea unui produs nou, la solicitarea cumparatorului, distribuitorii sunt obligati sa preia DEEE in sistem "unul la unul", in mod gratuit, in aceleasi conditii precum cele de livrare a produsului nou, daca echipamentul este de tip echivalent si a indeplinit aceleasi functii ca echipamentul nou furnizat si sa informeze cumparatorul despre aceasta posibilitate inainte de achizitionarea produsului. Distribuitorii care au spatii de vanzare in domeniul EEE de cel putin 400 m2 au obligatia sa asigure colectarea cu titlu gratuit a DEEE de dimensiuni foarte mici de la utilizatorii finali, in cadrul magazinelor sau in imediata apropiere a acestora, fara obligatia de a cumpara EEE de un tip echivalent. Aceste obligatii sunt specificate in OUG 5/2015.
Poti contribui la stoparea poluarii si la o reutilizare corecta si eficienta a resurselor daca predai deseurile de echipamente electrice si electronice la punctele de colectare special destinate. Poti afla cel mai aproape punct de colectare accesand
www.ecotic.ro sau descarcand aplicatia ECO RADAR.
ECOTIC este prima organizatie a producatorilor si importatorilor de echipamente electrice si electronice (EEE) din Romania, fondata in anul 2006 cu scopul de a aduce mai multa eficienta, unitate si omogenitate in indeplinirea responsabilitatilor de mediu ale acestora.Va invitam sa vizitati site-ul ECOTIC www.ecotic.ro pentru a fi la curent cu ceea ce sa intampla in domeniul colectarii si reciclarii DEEE si pentru a afla cele mai apropiate puncte de colectare DEEE si DBA.